Departamentul de Securitate Internă, FBI și Centrul Național pentru combaterea terorismului au emis un buletin comun de informații, destinat tuturor autorităților americane responsabile cu aplicarea legii.
Buletinul nu menționează un complot specific, ci conține un avertisment general privind un risc ridicat de amenințări. Documentul afirmă că extremiștii ar putea lansa atacuri de Ziua Independenței sau în reacție la o presupusă insultă la adresa Profetului Mahomed.
CNN a relatat recent că oficialii americani estimează că amenințarea teroristă islamistă este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Oficialii sunt îngrijorați cu privire la posibile atacuri pe teritoriul american legate de ziua de 4 iulie și de vizita pe care urmează să o efectueze Papa Francisc în țară.
FBI și divizia de securitate națioală a Departamentului de Justiție au acționat agresiv în ultimele săptămâni pentru arestarea și inculparea extremiștilor care ar putea plănui atacuri sau susține grupări precum Statul Islamic.
„Încurajăm toate autoritățile să fie vigilente și pregătite”, se arată într-un comunicat de vineri al secretarului pentru Securitate Internă Jeh Johnson. „Vom ajusta măsurile de securitate, văzute și nevăzute, pentru a proteja poporul american”, a adăugat el.